Loading

REZECTIE COLON LAPAROSCOPIC

REZECTIE COLON LAPAROSCOPIC

 

Definiție

            Colonul în anatomie este penultima parte a intestinului gros, situându-se între cec și rect. Funcția lui este aceea de extragerea apei și a sării din excremente înainte ca acestea să fie eliminate în mediul exterior din organism.

Intestinul gros are patru regiuni: 

• colonul ascendent, 

• colonul transversal, 

• colonul descendent,

• colonul sigmoid.

 

       Cancerul de colon este o afecțiune malignă a intestinului gros, segmentul final al tubului digestiv și poate apărea în oricare dintre cele patru regiuni. Boala apare atunci când celulele normale ale colonului dezvoltă creșteri anormale; acestea pot duce la apariția polipilor, o serie de formațiuni benigne care pot evolua, pe parcursul timpului, în cancer, însă nu toate tipurile de polipi se transformă în cancer,  iar screening-ul regulat este foarte important pentru detectarea din timp a unor probleme și acționarea printr-un tratament adecvat.

 

Factori de risc

       Un organism să funcționeze normal are nevoie ca celulele lui să crească și se înmulțească, însă atunci când o celulă sănătoasă are mutații la nivelul ADN-ului, devine canceroasă, iar în felul acesta se instalează boala; prin acumularea unui surplus de celule canceroase se formează o tumoră.

        Nedetectate timpuriu, aceste celule canceroase pot invada și distruge țesuturile sănătoase din vecinătatea lor, iar fără un tratament eficient, cancerul se poate răspândi și în alte părți ale corpului, unde afectează alte țesuturile sănătoase (metastaze).

        Deși nu se poate preciza exact care este cauza apariției cancerului colorectal, există o serie de elemente care cresc riscul unei persoane de a manifesta acest tip de cancer, iar printre acestea se numără:


• polipi intestinali multipli și de mari dimensiuni, 

• sindromul Gardner,

• boala inflamatorie intestinală,

• diabetul și rezistența la insulină,

• istoricul medical personal,

• moștenirea genetică,

• dieta bogată în grăsimi și redusă în fibre, 

• obezitatea, 

• consumul excesiv de alcool,

• fumatul,

• vârsta.

 

Simptome

          În stadiul incipient cancerul nu prezintă simptome vizibile, însă pe măsură ce avansează cancerul de colon se manifestă prin:

• constipație sau diaree,

• schimbarea culorii și a formei fecalelor,

• prezența sângelui în fecale și în zona rectului,

• grețuri și vărsături,

• gaze intestinale în exces, 

• crampe abdominale,

• stare de slăbiciune fizică și oboseală excesivă,

• pierderea în greutate bruscă și neintenționată.

 

Diagnostic

         Diagnosticarea timpurie și corectă a cancerului de colon este esențială pentru începerea tratamentului și reducerea riscului ca boala să metastazeze și la alte țesuturi sau organe.

Investigațiile, procedurile și testele utile în stabilirea localizării și a stadiului bolii includ:


• ecografia abdominală, 

• scanarea CT / RMN,

• colonoscopia,

• biopsia,

• testele de sânge.

 

Tratament

          Cancerul de colon este de cele mai multe ori vindecabil dacă este identificat din timp și tratat corect; cea mai frecventă opțiune de tratament este intervenția chirurgicală, iar tehnica minim invazivă aplicabilă este intervenția chirurgicală prin abord laparoscopic.

Indicații

          Rezecția de colon prin tehnica laparoscopică este indicată în afecțiuni la granița malignității, tumori în stadii incipiente de mici dimensiuni, facil abordabile.

 

Pregătirea preoperatorie

          Investigațiile preoperatorii pentru diagnosticarea corectă a tumorii de colon au la bază, endoscopia digestivă inferioară, examenul CT sau RMN, teste de sânge.

 

Avantajele rezecției laparoscopice

            Rezecția de colon laparoscopică se efectuează sub anestezie generală.

            Utilizarea tehnicii laparoscopice pentru a efectua rezecția laparoscopică are mai multe avantaje, dintre care:


- durerea postoperatorie mult redusă comparativ cu tehnica clasică,

- mobilizarea pacientului după intervenție este rapidă, la câteva ore postoperator,

- riscul de a dezvolta aderențe postoperatorii este scăzut, 

- beneficiu estetic, inciziile având dimensiuni foarte reduse, 

- timpul de spitalizare este scurt, în marea majoritate a timpului, după 24-48 ore pacientul poate fi externat,

- reintegrarea socială a pacientului este rapidă. 

 

Desfășurarea intervenției chirurgicale 

          Rezecția de colon sub abord laparoscopic se desfășoară în aproximativ  2-3  ore cu spitalizare de 1 - 2 zile postoperator.

Acest tip de intervenție se realizează prin 3 - 4 mici incizii (5 - 10 - 12 mm) prin care se introduc instrumentele de lucru și camera video care permite proiectarea imaginilor din abdomen pe un monitor,  cu ajutorul acestora se disecă țesuturile, se sigilează vasele, se mobilizează tumora și se realizează extirparea ei.

         Cu ajutorul acestui laparoscop se poate explora întreaga cavitate abdominală, iar la finalul intervenției instrumentele utilizate sunt extrase și inciziile sunt suturate. 

         De multe ori este necesară plasarea tuburilor de dren, însă acest fapt depind de la caz la caz.

 

Recuperarea postoperatorie 

           Recuperarea după îndepărtarea tumorii de colon este facilă, în aproximativ 7 zile pacientul poate reveni la activitățile normale. 

           

           În tot timpul de recuperare este necesar:


- evitarea ridicării de greutăți, 

- hidratarea corespunzătoare, 

- mobilizarea prin plimbări zilnice,

- consumul de alimente bogate în fibre naturale pentru a ajuta tranzitul, 

- evitarea consumului de alcool și tutun,

- urmarea cu strictețe a instrucțiunilor medicului și personalului medical cu privire la îngrijirea plăgilor de sutură și administrarea medicamentelor. 

 

Riscuri si efecte secundare 

           Ca orice intervenție chirurgicală, operația de rezecție a colonului implică unele riscuri, poate complicații și efecte secundare postoperatorii, însă acestea pot apărea: 


- hemoragie prin lezarea vaselor de sânge ale colonului,

- complicațiile specifice unei anestezii generale. 

 

Atenție!  Dacă apar complicații în timpul rezecției de colon laparoscopice, medicul chirurg poate decide convertirea în operația clasică pentru a rezolva în siguranță problemele apărute și pentru a respecta principiile oncologice de radicalitate.

 

 

Întrebări frecvente

 

1. Pentru afecțiunile colonului nu este mai indicată operația clasică?

Răspuns: Operația laparoscopică are multiple avantaje față de operația clasică (recuperare rapidă, vizibilitate mai bună pentru medicul chirurg, reducerea riscului de a dezvolta aderențe etc.), dar sunt și cazuri care nu se pot rezolva corect decât prin tehnica deschisă și de cele mai multe ori se datorează de stadiile avansate ale tumorii.

 

2. După operația de extirparea a tumorii colonului este nevoie de regim, cât timp?

Răspuns: Regimul alimentar postoperator este de obicei limitat la cca. 7 – 10 zile și constă în respectarea unei alimentații echilibrate, ușor digerabilă care este adaptată în funcție de toleranța bolnavului și de principiile fiecărui chirurg (unii medici chirurgi recomandă alimentația foarte precoce în prima zi postoperator, pe când alții la 5 – 6 zile după reluarea tranzitului intestinal; personal recomand o alimentație precoce, dar adaptată toleranței fiecărui pacient, la 2 – 3 zile introducând treptat nutrienți ce ajută la hrănirea organismului dar și a mucoasei intestinale).

 

3. Este nevoie de pregătire preoperatorie pentru curățarea colonului?

Răspuns: S-a dovedit că o pregătire preoperatorie adecvată prin curățarea colonului (Fortrans, Picoprep etc) scade riscul de complicații postoperatorii. 

 

4. Există riscul de recidivă? 

Răspuns: Riscul de recidivă depinde de multipli factori dintre care cele mai importante ar fi agresivitatea bolii, stadiul avansat și tehnica operatorie îngrijită.

 

5. Este nevoie de tratament oncologic prin chimioterapie postoperator?

Răspuns: Nu toate cazurile au nevoie de tratament oncologic postoperator, acesta fiind adaptat în funcție de stadiul bolii, tipul de tumoră și agresivitatea acesteia.

Share