Tratamentul chistului hidatic hepatic
Definiție
Chistul hidatic hepatic este o formațiune plină cu lichid, de mărime variabilă, mărginită de un perete gros, prezentă la nivelul ficatului și este cauzat de infecția cu parazitul Echinococcus granulosus.
Boala este frecvent întâlnită la ierbivore (cai, oi, căprioare), parazitul având nevoie de o gazdă intermediară, precum câinele, să ajungă la om. Omul se contaminează atunci când ingeră ouăle de tenie răspândite pe sol care contaminează apa sau legumele consumate crude, ori când își duce mâinile la gură fără a le fi spălat, după ce a manipulat pământul sau a mângâiat un câine a cărui blană conține parazitul.
Ouăle parazitului ingerate de pe alimente, animale sau de pe blana acestora, ajung în intestine, apoi se fixează pe pereții acestuia urmând apoi penetrarea intestinelor și astfel ajung în circulația sangvină. Migrând, parazitul se dezvoltă în ficat, plămâni și mai rar, în alte organe.
Simptome
Multe infestări apar încă din copilărie, însă simptomatologia poate apărea abia peste câțiva ani, în cazul chistului hepatic hidatic, icterul este primul semn de boală și cel mai frecvent.
Icterul, durerea abdominală, colangita prin blocarea căilor biliare se manifestă la nivel hepatic și se poate ajunge și la insuficiență hepatică sau hepatomegalie.
Cefaleea și amețelile sunt specifice pentru localizarea cerebrală, iar semnele neurologice specifice apar în localizări cerebrale specifice.
Pe măsură ce boala evoluează, simptomele devin tot mai specifice pentru organele afectate.
Echinococcus Granulosus poate afecta orice organ, dar ficatul si plămânii reprezintă 90% din cazuri.
Mortalitatea survine în proporție de 100% dacă pacientul refuză orice tip de tratament sau intervenție chirurgicală .
Pentru prevenția de infestare și contactare a acestui parazit este recomandat în primul rând a se evita mâncarea de alimente nespălate și spălarea mâinilor după fiecare contact cu animale , în special cele fără stăpân.
Avantajele pentru tratamentul chistului hepatic hidatic laparoscopic
Evacuarea/excizia chistului hepatic hidatic laparoscopic se efectuează sub anestezie generală.
Utilizarea tehnicii laparoscopice pentru a efectua evacuarea chistului are mai multe avantaje, dintre care:
- durerea postoperatorie mult redusă comparativ cu tehnica clasică,
- mobilizarea pacientului după intervenție este rapidă, la câteva ore postoperator,
- riscul de a dezvolta aderențe postoperatorii este scăzut,
- beneficiu estetic, inciziile având dimensiuni foarte reduse,
- timpul de spitalizare este scurt, în marea majoritate a timpului, după 24-48 ore pacientul poate fi externat,
- reintegrarea socială a pacientului este rapidă.
Pregătirea preoperatorie
Preoperator, pacientul va fi supus unui algoritm complex de investigaţii:
- teste de laborator: hemoleucograma completă ajută la diagnosticarea de hidatoză , testul Elisa cu o acuritate de peste 90 % în cazul chistului hepatic și 40% pentru cel pulmonar.
Imunoelectroforeza și imunodifuzia arată Ac Anti Ag 5 specifici pentru echinococcus.
- CT-ul cu o acuratețe de peste 95 % în diagnosticarea chisturilor incipiente,
Desfășurarea intervenției chirurgicale
Evacuarea chistului hepatic hidatic sub abord laparoscopic se desfășoară în aproximativ 1 - 2 ore cu spitalizare de 1 - 2 zile postoperator.
Intervenția chirurgicală se desfășoară sub anestezie generală.
Acest tip de intervenție se realizează prin 3 - 4 mici incizii (5 - 10 - 12 mm) prin care se introduc instrumentele de lucru și camera video care permite proiectarea imaginilor din abdomen pe un monitor, cu ajutorul acestora se disecă țesuturile, se evacuează și se inactivează conținutul chistului hidatic și se excizează total sau parțial pereții acestuia. Este foarte importantă izolarea câmpului abdominal cu soluții care pot distruge chistul pentru a preveni răspândirea parazitului în abdomen.
Cu ajutorul acestui laparoscop se poate explora întreaga cavitate abdominală, iar la finalul intervenției instrumentele utilizate sunt extrase și inciziile sunt suturate.
De multe ori este necesară plasarea tuburilor de dren, însă acest fapt depind de la caz la caz.
Recuperarea postoperatorie
Recuperarea după îndepărtarea chistului hepatic hidatic este facilă, în aproximativ 5-7 zile pacientul poate reveni la activitățile normale.
În tot timpul de recuperare este necesar:
- evitarea ridicării de greutăți,
- hidratarea corespunzătoare,
- mobilizarea prin plimbări zilnice,
- consumul de alimente bogate în fibre naturale pentru a ajuta tranzitul,
- evitarea consumului de alcool și tutun,
- urmarea cu strictețe a instrucțiunilor medicului și personalului medical cu privire la îngrijirea plăgilor de sutură și administrarea medicamentelor.
Riscuri si efecte secundare
Ca orice intervenție chirurgicală, operația de evacuare a chistului hepatic hidatic implică unele riscuri, poate complicații și efecte secundare postoperatorii, însă acestea pot apărea:
- hemoragie prin lezarea vaselor de sânge din jurul chistului, a ficatului,
- biliragie (scurgerea bilei în abdomen de cele mai multe ori necesitând drenaj pe termen lung),
- complicațiile specifice unei anestezii generale.
Întrebări frecvente
1. Chistul hidatic se formează de la păr de animale?
Răspuns: Popular așa se crede, dar la baza acestei infestări este un parazit purtat de animale și dintre care, gazda intermediară, câinele este cel mai important; de aceea este importantă deparazitarea animalelor de companie pe lângă măsurile de igienă de bază.
2. Se poate trata medicamentos acest chist pentru a evita intervenția chirurgicală?
Răspuns: În cazuri selecționate, incipiente, urmărite atent se pot obține rezultate foarte bune cu tratament antiinfecțios, dar trebuie știut că dacă nu este efectuat corect sau nu are rezultatele scontate se ajunge tot la tratament chirurgical.
3. Ficatul suferă mult după o astfel de intervenție?
Răspuns: Suferința ficatului este cât se poate de redusă datorită faptului că de cele mai multe ori nu se rezecă foarte mult din ficat. Suferința este dată doar de cât de mult a erodat chistul în ficat și de traumatismul chirurgical.